7 metode de promovare a site-ului, produselor şi serviciilor

Experienţa noastră şi a altora ne-a învăţat că pe durata activităţii, ideal este ca promovarea site-ului sau produselor să se facă permanent. Astfel, promovarea trebuie să alterneze continuu într-o formă sau alta, mai intens sau mai puţin intens, atât în scopul ieşirii din impasul vânzărilor scăzute, cât şi în scopul menţinerii vânzărilor bune sau atingerii unui nou vârf al vânzărilor.

Imediat după momentul iniţial de creare site web trebuie să urmeze în ritm crescut şi partea a doua, şi anume promovarea acestuia. Nu este suficient ca un site web să fie creat, el trebuie promovat la început puternic şi mai apoi menţinut continuu prin diverse metode de promovare, pe care le enumerăm în continuare.

Google Adwords

Promovarea prin campanii Google Adwords este una dintre cele mai cunoscute metode, aflată oarecum la îndemâna oricui, care atinge prin setări adecvate şi optimizate doar clienţii interesaţi exact de ceea ce avem noi de oferit. Este o promovare care plasează anunţurile în paginile căutărilor pe Google dar şi pe site-uri diverse, pe desktop-uri dar şi pe telefoane mobile, astfel încât aproape orice internaut poate deveni client la o simplă căutare, iar plata pentru acest lucru se va face doar dacă acesta ajunge pe site-ul dumneavoastră.

Reclame Facebook

Două miliarde de oameni folosesc Facebook în fiecare lună, aşadar aici este un alt loc potrivit pentru a vă promova site-ul, produsele sau serviciile. Este una dintre cele mai bune reţele de socializare, unde promovarea se poate face mai ieftin decât prin Adwords şi unde puteţi targeta publicul dorit după diverse criterii: sex, locaţie, tip de studii, vârstă şi sferă de interes.

Promovare site web (Adwords, Facebook, Email, SMS)

Email Marketing

Campaniile de Email Marketing constituie o altă metodă de a atrage potenţiali clienţi. Indiferent că este vorba de clienţii fideli, de abonaţii care încă nu au devenit concret clienţi, sau de o bază de date filtrată după interese, emailul poate atrage uşor atenţia, iar destinatarul poate deveni rapid un nou client. Aşadar nu neglijaţi acest aspect, iar la comandarea serviciilor de creare site web nu uitaţi să menţionaţi că doriţi şi un asemenea modul.

SMS Marketing

O metodă de promovare renumită pentru viteza sa este SMS Marketing. Gândiţi-vă doar ca 90% din câteva zeci de mii de mesaje trimise sunt citite în cel mai scurt timp posibil, viteza doborând alte metode de SEO sau Email Marketing.

Anunţuri publicate

Alternarea periodică a metodelor de promovare se poate face luând în calcul şi promovarea pe site-urile din internet specializate pe anunţuri. Astfel, anunţul dumneavoastră poate fi publicat pe mai mult de 150 site-uri de anunţuri şi grupuri de Facebook, costul fiind unul foarte mic, iar rezultatul unul extrem de bun.

Directoare Web

Înscrierea în directoarele web româneşti a fost o metodă de promovare de mare succes în trecut şi rămâne o alternativă bună şi în prezent, dacă înscrierea se face în directoarele care respectă regulile de calitate cerute de Google.

Like-uri, Trafic, Vizionări

Există diverse metode oferite de cei care se ocupă cu serviciile de creare site web, optimizare SEO şi promovare pe net, la care puteţi apela pentru a obţine mai multe like-uri, vizite, afişări sau vizionări pe Youtube. Toată lumea ştie că like-urile, traficul şi vizionările, deşi nu aduc beneficii materiale directe, conduc spre o mai bună vizibilitate şi apreciere a site-ului, atât în ochii motoarelor de căutare cât şi în ochii vizitatorilor umani.



7 metode de promovare a site-ului, produselor şi serviciilor publicat: 2017-07-06T07:53:18+03:00, actualizat: 2017-07-06T10:45:01+03:00 by Wellcome.ro